Asociația Culturală Control N a lansat programul educațional Eu x 3 – ateliere de autocunoaștere prin scris pentru liceeni. Atelierele se desfășoară în perioada 12-30 aprilie 2021, în trei licee bucureștene: Liceul Teoretic “Ștefan Odobleja”, Liceul Teoretic Bulgar “Hristo Botevși Liceul Teoretic Atlas. Participanții sunt 30 de elevi cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani. Textele lor vor fi publicate pe liternet.ro și vor fi baza unui spectacol lectură găzduit de platforma UNTEATRU .

Eu x 3 continuă un lung șir de programe educaționale pe care Control N le-a implementat pe parcursul ultimilor 12 ani. De data aceasta vizați sunt tinerii de liceu, cei care traversează una dintre cele mai delicate perioade, în care se sedimentează sau trasează alegerile dintre un hobby și o ocupație de viitor. Scrisul poate fi un instrument revelator în acest sens, iar atelierele Eu x 3 chiar asta își propun. Îmbinând teoria cu practica, programul educațional Eu x 3 trece participanții prin trei tipuri de scriitură: scriere creativă, scriere dramatică și scenaristică, facilitând astfel descoperirea și șlefuirea unor aptitudini, dar și dezvoltarea personală și intelectuală.

Trainerii Eu x 3 sunt: Oana Răsuceanu (scenarist și regizor de teatru, trainer al atelierelor de scriere creativă), Mihaela Michailov (dramaturg, trainer al atelierelor de scriere dramatică) și Ana Agopian (scenarist și regizor de film, trainer al atelierelor de scenaristică).

Eu x 3 își propune abordarea scrisului din trei perspective diferite, plecând, însă, de la un numitor comun: autorul. Adolescenții vor fi încurajați să descopere și să exploreze propriile trăiri, gânduri, experiențe pe care, mai apoi, vor ajunge să le transpună pe hârtie, în formele caracteristice fiecărui tip de scriitură în parte. Vor putea descoperi, astfel, care sunt diferențele și asemănările între cele trei tipuri de scriere. Le vor putea compara și vor putea analiza modurile prin care este redat subiectul, în funcție de forma de scriere studiată. De asemenea, participanții vor avea la finalul unei sesiuni de lucru și un rezultat al cercetării, fiecare cursant semnând în calitate de autor monoloage, povestiri, sinopsisuri pentru posibile scurt metraje și câteva secvențe dintr-un scenariu de scurt metraj.

Atelierele Eu x 3 se vor finaliza, în luna mai, cu un spectacol lectură găzduit de UNTEATRU și transmis live pe cinematic.unteatru.ro. Spectacolul va fi creat împreună cu liceenii participanți, alegerea textelor prezentate publicului (câte unul pentru fiecare participant) reprezentând un alt pas important în raportarea lor la propria muncă.

Textele rezultate în cadrul atelierelor Eu x 3 vor fi publicate într-un volum electronic de către editura online Liternet.ro, putând fi accesate de publicul larg.

Eu x 3 este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N și co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN)*.

*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finațării.