În perioada septembrie-noiembrie 2024 se desfășoară la București programul educațional „Eu. Variante” – Ateliere de autocunoaștere prin scris, dedicat copiilor de la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti.

Sub coordonarea Oanei Răsuceanu (scenarist și regizor de teatru, trainer al atelierelor de scriere creativă), Mihaelei Michailov și Sabinei Bălan (dramaturge, trainere ale atelierelor de scriere dramatică) și Anei Agopian (scenarist și regizor de film, trainer al atelierelor de scenaristică), copiii vor înțelege teoria, dar vor avea parte și de sesiuni de lucru prin care s-o aplice, trecând de la forme de scris precum literatură, la monolog și scenariu de film. Toate textele rezultate vor fi disponibile într-un volum online pe platforma LiterNet.ro, devenind accesibile publicului larg.

„După experiența precedentelor ateliere de autocunoaștere prin scris, un lucru a devenit din ce în ce mai clar: este uriașă nevoia adolescenților de a-și pune pe hârtie și de a-și exterioriza cele mai puternice idei și cele mai profunde gânduri. Alături de colegele mele, am creat un spațiu sigur, creativ, cald, în care am ascultat, am corectat, am râs, ne-am emoționat, am înțeles, am plâns, ne-am îmbărbătat, pe scurt, am comunicat în cel mai real, uman și puternic mod“, declară Oana Răsuceanu.

Textele tinerilor autori de la Colegiul Național de Arte Dinu Lipatti vor sta la baza unui spectacol, creat chiar alături de ei, în care autorii vor deveni și actorii propriilor scrieri. Spectacolul „Eu. Variante!” va avea loc pe 9 noiembrie 2024, de la ora 19:00 și va fi găzduit de Teatrul PODUL aflat pe Calea Plevnei, nr. 61 (Casa de Cultură a Studenților – București).

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

„Eu. Variante” este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N, co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional* (AFCN).

* Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Demarate în anul 2020, atelierele de autocunoaștere prin scris create de Control N, au fost organizate în 8 serii diferite de-a lungul celor patru ani, în cadrul unor parteneriate de succes cu instituții de învățământ precum: Școala Gimnazială Nr. 197, Școala Gimnazială Nr. 169, Școala Gimnazială “Sfinții Constantin și Elena”, Liceul Teoretic “Ștefan Odobleja”, Liceul Teoretic Bulgar “Hristo Botev”, Liceul Teoretic Atlas, Școala Gimnazială nr. 307, Școala Gimnazială nr. 311, Școala Gimnazială nr. 59, Școala Gimnazială “Sf. Calinic de la Cernica“, Liceul Teoretic Bilingv “Miguel de Cervantes”, Liceul Tehnologic “Antim Ivireanu”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Colegiului Național Bilingv „George Coșbuc”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”.

ParteneriLiternetZiarul MetropolisHapp.ro