CURS DE CREATIVE WRITING
Dedicat atât celor cu experiență în scriitura de proză scurtă, cât și începătorilor, Punct… este un curs de scriere creativă susținut de scriitorul Cristian Teodorescu. Timp de 10 săptămâni, participanții vor fi ghidați în descoperirea referințelor literare, în identificarea propriilor teme, în alegerea stilului, în structurarea unei povestiri, în organizarea timpului, în relaționarea cu propria lucrare și vor scrie un fragment de proză scurtă la alegerea lor.
Cursul este interactiv și își propune să stimuleze creativitatea participanților, oferindu-le o bază de plecare în dezvoltarea pasiunii pentru literatură.
Cristian Teodorescu este, în prezent, redactor la ziarul Caţavencii. A debutat, în 1985, cu volumul de povestiri Maestrul de lumini, după ce fusese inclus în volumul colectiv Desant’83. După debut, publică volumele: Tainele inimei (1988), Faust repovestit copiilor (1991), Povestiri din lumea nouă (1996), Îngerul de benzinărie (2003). Este deţinătorul Premiului pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România (1985) şi al Premiului pentru proză, acordat de aceeaşi Uniune, în 1996. În 2009, a apărut cel mai recent roman al său – Medgidia, oraşul de apoi – pentru care, din nou, a primit numeroase premii.
Toata lucrările finalizate în cadrul cursului vor fi publicate pe site-ul Liternet.ro. La finalul cursului, trainerul cursului va acorda Bursa Liternet, constând într-o rubrică săptămânală de texte publicate pe site-ul www.liternet.ro, timp de 3 luni.
STRUCTURA CURSULUI
ȘEDINȚA 1
Introducere. Cine sîntem? Ai scris ceva pînă acum? De ce vrei să scrii? De ce au vrut alţii – scriitori celebri – şi de la ce vîrstă? Pe hîrtie sau la computer?
ȘEDINȚA 2
Referințele. Cărţile se nasc din cărţi. Ce citim ca să scriem? Influenţele fiecaruia. Tirania ultimei cărţi citite. Cum să nu inventezi roata din ignoranţă. Cum să nu ajungi la concluzia că totul s-a scris.
ȘEDINȚA 3
Începutul. Ai sau n-ai talent? Inspirat sau transpirat? De unde vine dorinţa de a scrie? Prima propoziţie. De la „Cîntă zeiţă!” a lui Homer la personajul lui Camus care nu putea trece de prima frază.
ȘEDINȚA 4
Continuarea. Diferenţa dintre a povesti oral şi a scrie. Ce vrei să scrii? Fragmentul care nu vrea să neargă mai departe. Ce-i lipseşte?
ȘEDINȚA 5
Punctul de vedere. Din punctul cui de vedere scrii? Persoana I, persoana a II-a, persoana a III-a. De la autorul care le ştie pe toate, la punctul de vedere al unuia dintre personaje.
ȘEDINȚA 6
Stilul. Stilul „frumos” şi stilul expresiv. Cum ţi se fixează stilul?
ȘEDINȚA 7
Genuri literare. Schiţă. Povestire. Roman. Cum te apropii de fiecare în parte?
ȘEDINȚA 8
Structura.Construirea unei povestiri, pas cu pas.
ȘEDINȚA 9
Disciplina scrisului. Cînd scrii? Cît scrii? Cum te pregăteşti pentru a doua zi. Fişele. Scrierea şi rescrierea textului.
ȘEDINȚA 10
Primul contact cu cititorul. Nevoia de a citi şi altora ce-ai scris. Dorinţa de a publica. Autocontrolul şi părerile altora. Prieteni. Cenaclu. Editor.
Nu s-a stabilit perioada de desfășurare a următoarei sesiuni.