Atelierele de autocunoaștere prin scris „Încotro?“: de la o idee pe hârtie la replica unui actor pe scenă

Atelierele de autocunoaștere prin scris „Încotro?“ îi stimulează pe liceenii din Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes“ din București să afle mai multe despre ei înșiși, scriind. În perioada septembrie – noiembrie 2023, atelierele organizate de Asociația Culturală Control N se vor concretiza prin exerciții care au la bază trei forme de scriere: scrierea creativă (creative writing), scrierea dramatică și scenaristica. Finalul proiectului va fi marcat de un spectacol care se va construi plecând de la textele originale ale adolescenților, rezultate în urma atelierelor.

Oana Răsuceanu, inițiatoarea Atelierelor și unul dintre traineri, explică:

„Prin intermediul atelierelor de scris «Încotro?» încercăm să-i facem pe elevi să se deschidă, să vorbească despre pericolele unei lumi care îi așteaptă să crească sau să scoată la iveală bucuriile la care tânjesc și care le sunt la îndemână. Vor pune pe hârtie sentimente, frici, intuiții, lucruri care îi fac fericiți sau care îi determină să cadă pe gânduri. «Încotro?» este cadrul larg al unei discuții în care ne dorim să vedem care sunt așteptările lor, cum își imaginează viitorul, care sunt perspectivele de dezvoltare la care aspiră și ce îi motivează să își atingă idealurile“.

Inițiativa Asociației Culturale Control N vine după un lung șir de experiențe concretizate, de care au beneficiat elevi din școli și licee bucureștene precum: Colegiul Național „Gheorghe Lazăr“, Colegiul Național „Grigore Moisil“, Colegiul Tehnic „Carol I“, Liceul Teoretic „Ștefan Odobleja“, Liceul Teoretic Bulgar „Hristo Botev“, Liceul Teoretic Atlas, Școala Gimnazială Nr. 197, Școala Gimnazială Nr. 169, Școala Gimnazială „Sfinții Constantin și Elena“, Școala Gimnazială nr. 307, Școala Gimnazială nr. 311, Școala Gimnazială nr. 59, Școala Gimnazială „Sf. Calinic de la Cernica“ și Liceul Tehnologic „Antim Ivireanu“ ș.a.

Scopul atelierelor este de a le cultiva adolescenților creativitatea și de a le oferi modalități diversificate de exprimare prin scris. În plus, îi vor ajuta să-și valorifice talentele native de scriitori.

Cei trei traineri, de la scriere creativă (creative writing)  – Oana Răsuceanu, de la Scenaristică – Ana Agopian și de la Scriere dramatică  – Mihaela Michailov, vor avea întâlniri cu elevii și vor răspunde la întrebările lor, le vor dezvălui tehnici diverse, asociate fiecărui tip de scriere, îi vor învăța să creeze dialoguri firești și verosimile și îi vor încuraja să descopere plăcerea construirii unor personaje, unei idei și emoția unei povești scrise cu sinceritate.

„Încotro?“ este un concept suficient de elastic încât să înglobeze o varietate de abordări stilistice, fie monolog, sinopsis, schița unui scenariu de film de scurtmetraj sau povestiri. Se pleacă de la autor și de la trăirile lui, declinate în cele trei tipuri de scriitură (dramatică, creative writing, scenaristică).

Toate textele realizate în cadrul atelierelor vor fi publicate de către editura online Liternet.ro, partener de tradiție al proiectului, putând fi accesate gratuit de publicul larg.

În cea de-a doua parte a programului, adolescenții vor participa la un atelier de actorie în cadrul căruia se vor folosi de textele lor pentru a da naștere unui spectacol de teatru. Oana Răsuceanu și Ana Agopian vor lucra cu ei și îi vor duce de la primele lecturi ale textului până pe scenă, acolo unde vor îmbrăca hainele personajelor din scrierile lor. Spectacolul va marca și finalul proiectului.

Experiența îi va ridica pe beneficiarii proiectului de pe scaunul unui elev obișnuit să fie expus pasiv la informația din timpul cursurilor și îi va duce într-un spațiu creativ, în care fiecare își va exersa curajul de a da viață unor idei care vor fi trecute prin diverse forme de scriitură până vor deveni replicile unui actor pe scenă.

Reprezentațiile spectacolului vor fi găzduite de Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes“, partener al proiectului.

„Încotro?“ este un proiect organizat de Asociația Culturală Control N, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural National* (AFCN).

Parteneri: Liceul Teoretic Bilingv „Miguel de Cervantes“, Liternet, Happ.ro, Ziarul Metropolis

* Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Despre Control N

Asociația Culturală Control N a fost fondată în 2009 de Oana Răsuceanu (scenarist), Ana Agopian (scenarist) și Iulia Rugină (regizor de film) cu scopul de a înlesni accesul la educație cinematografică în România, de a crea punți între artiștii locali și internaționali, de a sprijini debutul artistic și manifestările creative în zona artelor performative.

De-a lungul celor 14 ani de activitate, Asociația Culturală Control N a derulat proiecte în zona filmului, teatrului, dansului, fotografiei și scrierii creative, dezvoltând parteneriate internaționale cu Italia, Franța, Belgia și Polonia.

În ultimii 7 ani activitatea Control N s-a extins în zona artelor performative, asociația având în portofoliu 4 producții de teatru-dans originale (Telefonul din colțul străziiDorian – inclus în selecția oficială a Festivalului Național de Teatru 2017, Dance Yourself și Interior/Exterior – premiera anului 2022), o producție de teatru multimedia – Neverland, o expoziție multimedia dedicată discotecilor comuniste (Disco BTT) – proiect recompensat cu Premiul AFCN 2018 pentru activarea patrimoniului cultural imaterial din România și o expoziție de fotografie – Acsinte.100, transformată ulterior într-un nou program educațional în mediul online.

Asociația Culturală Control N a inițiat și a implementat numeroase ateliere și training-uri dedicate tinerilor (copii și adolescenți deopotrivă), educația prin film sau teatru fiind unul dintre domeniile de interes ale celor trei membri fondatori. Experiența de peste 18 de ani în management cultural a celor trei membri fondatori s-a împletit cu o carieră în cinematografie, echipa de scenariști – regizor având în portofoliu 3 filme de lung metraj (Love Building, Alt Love Building, Breaking News) și 13 scurt metraje, proiectate, în total, în peste 70 de evenimente culturale din 30 de țări.