CE ESTE LIM – LESS IS MORE?

lim_600x379

În contextul ultimilor ani, procentul filmelor de lung metraj scrise pentru bugete confortabile, dar care sfârșesc prin a fi producții micro-budget din lipsă de finanțare crește îngrijorător de mult. Presiunea reducerii bugetului cade pe umerii întregii echipe artistice, de producție sau post-producție, ducând la compromisuri, frustrări și proiecte ratate.

Obiectivul LIM este acela de a ajuta scenariștii, regizorii și producătorii generațiilor tinere să integreze reducerea de costuri din bugetul filmului încă de la începutul procesului de dezvoltare a scenariului. Asumarea limitărilor financiare și folosirea lor în avantajul creativ al produsului final poate fi soluția pentru generarea unei experiențe cinematografice consistente atât pentru cineaști, cât și pentru spectatori.

Scopul LIM este acela de a oferi șansa unei noi generații de scenariști și regizori din Europa de a face un pas important către aventura realizării unui film de lung metraj prin prisma limitării bugetului de producție. LIM este dedicat atât cineaștilor din zona filmului de ficțiune și din sfera filmului documentar, cât și artiștilor care provin din doemnii precum teatru sau arte vizuale.

Proiectul se desfășoară sub forma unei rezidențe de creație ce se întinde pe parcursul a 8 luni. LIM | Less is More este structurat în jurul a trei workshop-uri rezidențe de creație, organizate în zone rurale (sate) din 3 părți diferite ale Europei: Workshop 1 în Bretania (Franța) în luna martie, cel de-al doilea în Transilvania (România) în luna iunie, iar cel de-al treilea în Malopolaska (Polonia) în luna octombrie. Procesul de lucru și dezvoltare a proiectelor va fi supervizat de 5 consultanți de scenarii. Intre workshop-uri, sesiunile de rescriere online și deadline-urile stabilite asigură un proces regulat de schimb între consultanți și participanți.

LIM oferă participanților și un eveniment special în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), ce are ca scop prezentarea proiectelor dezvoltate în cadrul LIM producătorilor și profesioniștilor în domeniu din Europa.

Susținut de Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, LIM este inițiat de Le Groupe Ouest (Franța) și dezvoltat în parteneriat cu Asociația Culturală Control N (România), Vlaams Audiovisueel Fonds – VAF (Belgia), Krakow Festival Office – KBF (Polonia) și Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF (România).

LIM | Less is More este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) și de Centrul Național al Cinematografiei (CNC).

Asociația Culturală Control N mulțumește partenerilor media: Zile și Nopți, Cinemap, Sunete, Cinemagia, Film Reporter, Cinefan, Liternet, Blogul Lu’ Otravă, Bazavan.ro, Ziarul Metropolis, AaRC.ro – All about Romanian Cinema, Filme Cărți.

Cei interesati să aplice pot accesa acest link: https://application-lim.festicine.fr/en/identification