După o primă ediție de succes, desfășurată în 2017, LIM | Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat, organizată prin susținerea Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, a anunțat în cadrul Festivalului de Film de la Berlin selecția participanților pentru cea de-a doua ediție, ce urmează să debuteze în data de 7 martie 2018, cu o primă sesiune de workshop, desfășurată în Bretania (Franța).
Anul acesta, un nou grup de scenariști, regizori și producători din întreaga lume vor fi angrenați într-un proces de lucru, care își propune să se concentreze pe impulsionarea creativității, descoperirea și dezvoltarea de noi povești în zona proiectelor cinematografice cu buget limitat.
16 proiecte de film și creatorii lor, alături de 10 tineri producători de film au fost selecționați dintr-un total de 350 de aplicații, provenite din 65 de țări. Printre aceștia se numără Octav Chelaru (scenarist și regizor), Alina Grigore (actriță, scenarist, regizor) și Ana Maria Pîrvan (producător) din România.
Juriul care a decis participanții celei de-a doua ediții LIM | Less is More a fost alcătuit din Massimiliano Nardulli (LIM Head of Talent, Italia), Antoine Le Bos (LIM Artistic Director, Franța), Ana Agopian (scenarist, membru fondator al Asociației Control N, România), Frans Lefever (reprezentant al Vlaams Audiovisueel Fonds – VAF Belgia), Robert Balinsky (reprezentant al Polish Film Institute, Polonia) și Anna Ciennik (reprezentantă Les Arcs European Film Festival, Franța).
LIM | Less is More este structurat în jurul a trei workshop-uri rezidențe de creație, organizate în zone rurale (sate) din 3 părți diferite ale Europei: Workshop 1 în Bretania (Franța) în perioada 7 – 14 martie, cel de-al doilea în Transilvania (România) în perioada 3 – 10 iunie, iar cel de-al treilea în Malopolaska (Polonia) în perioada 8 – 15 octombrie.
Procesul de lucru și dezvoltare a proiectelor va fi supervizat de 5 consultanți de scenariu: Marcel Beaulieu (Canada), Pierre Hogdson (Marea Britanie), Monica Rattazzi (Maroc / Italia), Miguel Machalski (Argentina) și Antoine Le Bos (Franța).
Unul dintre scopurile LIM este acela de a oferi proiectelor dezvoltate și participanților șansa întâlnirii cu un grup variat de profesioniști activi în domeniul filmului european cu buget limitat, prin crearea unor posibile viitoare colaborări, co-producții, fonduri atrase și posibilități de distribuție. Astfel, la finalul lunii mai, LIM va organiza la Cluj-Napoca, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) un eveniment special care le va permite participanților LIM 2018 să își prezinte proiectele dezvoltate unui grup important de profesioniști din industria de film din Europa.
Lista completă a proiectelor și participanților LIM 2018 poate fi accesată aici:
Puteți fi la curent cu evenimentele din cadrul LIM pe:
- Site oficial: http://www.lim-lessismore.eu/
- Facebook: https://www.facebook.com/LimProgramme/
- Twitter: https://twitter.com/LimProgramme
- Instagram: https://www.instagram.com/limprogramme/
LIM | Less is More este co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN)* și de Centrul Național al Cinematografiei (CNC).
Susținut de Creative Europe – Programul MEDIA al Uniunii Europene, LIM este inițiat de Le Groupe Ouest (Franța) și dezvoltat în parteneriat cu Asociația Culturală Control N (România), Vlaams Audiovisueel Fonds – VAF (Belgia), Krakow Festival Office – KBF (Polonia) și Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF (România).
Asociația Culturală Control N mulțumește partenerilor media: Zile și Nopți, Cinemap, Sunete, Cinemagia, Film Reporter, Cinefan, Liternet, Blogul Lu’ Otravă, Bazavan.ro, Ziarul Metropolis, AaRC.ro – All about Romanian Cinema, Filme Cărți.
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.